Lorem ipsum gravida nibh vel velit auctor aliquet. Aenean sollicitudin, lorem quis bibendum. Sofisticur ali quenean.

INSTAGRAM
Ce este un Coach?

Ce este un Coach? O întrebare care des mi se pune de când am îmbrățișat acest rol și această meserie, fiindcă a fi în rol de Coach e o meserie ca oricare altă meserie de pe această planetă: avocat, jurist, economist, etc. Pentru mine însă a fi un Coach a devenit ceva mai mult. A devenit un mijloc prin care eu pot să contribui și să duc mai departe misiunea mea. Coaching a devenit și un mod de viață pentru mine. Cum acest lucru s-a întâmplat voi scrie un alt articol pe blog. Până atunci te invit să citești despre mine AICI

Ce este un Coach?

Un partener de drum, care te ghidează din punctul în care ești astăzi spre o destinație și o viziune mai luminoasă pe care vrei să o trăiești într-un viitor apropiat, te ghidează de la versiunea care ești astăzi spre versiunea care vrei să fii ca să trăiești acea viziune pe care dorești să o trăiești. Iar în proces te va ghida și ajuta să depășești obstacolele care pot apărea în calea ta: fricile, convingeri limitative, vocea critică, etc. Poate fi un pic mai greu de imaginat de la început dacă nu ai fost niciodată într-un proces de coaching, dar hai să vin cu un exemplu:

Să presupunem că îți dorești să trăiești o viață mai simplă, liniștită și armonioasă, plină de abundență. Cu ajutorul unui Coach, vei reuși să conturezi și să aduci claritate viziunii tale asupra vieții pe care dorești să o trăiești.

Pentru a atinge acest viitor mai luminos, un Coach te va ghida să înțelegi mai bine cine trebuie să fii ca persoană: mai calmă, mai prezentă, mai echilibrată. Îți va oferi suportul și îndrumarea necesare pentru a te transforma în acea persoană care poate trăi visul pe care îl vizualizezi. Prin intermediul unui proces de coaching, vei câștiga o mai mare claritate în ceea ce privește ceea ce îți dorești să ai și să fii în viață. Împreună cu Coach-ul tău, veți stabili pașii necesari pentru a transforma această viziune în realitate, trecând de la planificare la acțiune concretă.

Ca să te ajute să ajungi ACOLO unde îți dorești va fi nevoie să înțelegi și tu și el unde ești ACUM. Ce te împiedică acum să fii acea persoană care îți dorești să fii și să trăiești acea viață pe care ți-o dorești, care sunt temerile tale, convingerile care te limitează, poate nu ai o motivație suficientă. Și în procesul de coaching el va scoate la suprafață acele resurse necesare de care ai nevoie pentru ca tu să reușești să creezi viața pe care să o iubești.

Și, indiferent de ce alegi să creezi și să trăiești, va fi o versiune autentică a ta, reflectând cu adevărat cine ești cu adevărat. cine vrei să devii și ce dorești să creezi și să aduci în lume.

Cum te ghidează un Coach?

Un Coach folosește un proces, o metodă și multe instrumente pentru a te ghida. Procesul pe care îl utilizez eu este T GROW. Procesul TGROW este un model de coaching popular și eficient, folosit pentru a aduce claritate viziunii, a ghida în atingerea obiectivelor și în creșterea personală și profesională. Acronimul TGROW reprezintă:

Goal (Obiectiv): Este etapa în care se stabilește clar și specific obiectivul pe care clientul dorește să-l atingă. Este important ca obiectivul să fie formulat într-un mod pozitiv, măsurabil și realizabil. Coach-ul își ajută clientul să clarifice și să definească cu precizie ceea ce își dorește să realizeze.

Reality (Realitate): În această etapă, clientul explorează și examinează realitatea sa actuală în legătură cu obiectivul său. Se analizează cu atenție situația actuală, resursele disponibile, obstacolele întâlnite și orice alte aspecte care pot influența progresul către obiectiv. Coach-ul ajută clientul să devină conștient de punctul său de plecare și de contextul în care se află.

Options (Opțiuni): În această etapă, clientul explorează și generează diferite opțiuni și strategii pentru a atinge obiectivul său. Coach-ul îl ajută pe client să genereze idei, să examineze alternative și să exploreze diferite căi de acțiune. Este important ca clientul să aibă o gamă largă de opțiuni și să exploreze avantajele și dezavantajele fiecăreia.

Will (Voință sau Way Forward – Calea Înainte): În ultima etapă, vei integra conștientizările, momentele care au devenit clare în timpul ședinței și le vei transforma în lecții pe care să le iei și să le aplici în viață, dezvoltând un plan de acțiune clar și precis. Acest plan de acțiune va include pași specifici, termene limită și resurse necesare. Urcarea unui munte sau traversarea unui ocean se face prin pași mici, însă consegvenți.

Procesul TGROW este flexibil și poate fi adaptat pentru a se potrivi nevoilor și preferințelor fiecăruia.

Un Coach cu timpul poate dezvolta propria sa metodă care va conține mai multe cunoștințe dobândite în alte formări, instrumente, resurse, metode, practici – metodă pe care am devoltat-o și eu de-a lungul timpului și vin să-ți povestesc despre ea într-un alt articol de blog.

Care este valoarea unui Coach în viața clienților săi?

Imaginează-ți că ani de zile încerci să creezi o viață în care să te simți bine, împlinită, una cu sens și semnificație. Dar timpul trece și lucrurile nu se întâmplă, tu te simți epuizată, obosită și simți un goal în interior. Parcă faci atât de multe, dar rezultatul la care ai visat întârzie să apară. Și aici valoarea unui Coach este timpul prețios pe care îl poate aduce înapoi în viața ta și sentimentul de împlinire în urma ce vezi că tu chiar poți crea acea viață la care ai visat și pe care să o iubești.

Insă valoarea unui Coach este una mai profundă și mai personală. În ochii mei, un Coach nu este doar un ghid sau un profesionist în domeniul creșterii personale și profesionale. Un Coach este un însoțitor loial în călătoria ta către o versiune mai luminată și mai împlinită a vieții tale. Valoarea sa constă în capacitatea de a asculta cu atenție și de a ghida în stilul său unic, prin provocările și obstacolele pe care le întâlnești în drumul tău pentru a le depăși și înlătura. Este foarte curios și va pune multe întrebări profunde și inspirate care te ajută să-ți aduci claritate și să descoperi resursele interioare și soluțiile pe care le ai, în timp ce te încurajează să-ți urmezi pasiunile și să-mi ating obiectivele.

Cel mai valoros lucrul într-un proces de coaching este – CONȘTIENTIZAREA. A fi conștient de ceva înseamnă a avea cunoștințe despre ce vezi, auzi sau simți tu. Conștientizarea este claritate. Poți controla, schimba, modifica, depăși doar acele lucruri de care ești conștientă. Și aici e adevărata putere.

Valoarea unui Coach însă constă în cunoașterea profundă a naturii umane, cunoștințe care sunt dobândite nu doar prin studiere, învățare, dar venite prin experiențele și provocările prin care a trecut, lecțiile pe care le-a însușit și înțelepciunea pe care a extras-o din aceste lecții. Acest lucru îi permite unui Coach să creeze conexiuni autentice și să înțeleagă profund clienții cu care interacționează. Prin propria sa experiență și prin recunoașterea și depășirea propriilor provocări și obstacole, un Coach devine mai empatic și mai capabil să îi susțină pe clienții săi în călătoria lor de transformare. El poate înțelege mai bine emoțiile, gândurile și comportamentele clienților lor, poate oferi sprijinul și ghidarea adecvată pentru nevoile fiecăruia cât și împărtăși cu clienții săi  înțelepciunea dobândită.

 

Insă, oricât de multă încredere ar avea coach-ul în tine, oricât de tare și-ar dori ca tu să reuşeşti, FĂRĂ IMPLICAREA TA, FĂRĂ DEDICAȚIA FAȚĂ DE PROPRIUL PROCES DE CREȘTERE, un proces de coaching NU va funcționa. 

 

Eu cred în puterea coaching-ului nu doar pentru că mi-a schimbat mie viața sau pentru că am fost martoră cum a schimbat viața altor persoane, clientelor cu care am lucrat, dar și pentru faptul că sunt numeroase studii care au demonstrat cât de puternic acest instrument este.

 

Închei acest articol cu un gând că parteneriatul cu un Coach este o investiție în tine, în creșterea ta personală și profesională, o investiție în posibilitatea de a crea și a trăi acea viață pe care să o iubești, cu sens, satisfacție și împlinire.

 

Ce zici să păstrăm legătura? Mă poți vizita pe celelalte spații virtuale, Facebook sau Instagram. Iar dacă ți-a plăcut articolul și îl găsești util și valoros dă un share celor care au nevoie de această informație la moment.

Aștept cu bucurie să îți expediez mai mult astfel de informație prin intermediul Connection Letter, forma mea de a mă conecta cu tine și a-ți expedia conținut valoros și util.

 

Leave a Comment:

/* ]]> */